FRUTTI DI CAMPAGNA
A lu mitateri di Don Giuvanni, ci dicianu CICCIU
ABBRUCIALIGNA picchi a lu tempu di rimunnari alivi si ni ia a ghiurnata a fari
focu nta li campagni pi abbruciari rami.
Era bravu a fari focu e mentri li cristiani ci stavanu tri
uri p'addumari, iddu 'ntempu di nenti facia vampati.
'Mmezzu l'alivi sulu iddu
si fidava a fari focu senza abbruciari o accarpari mancu 'nna pampina.
Ogni vampata paria chidda di lu Santu Patri e lu focu ci
arriniscia sempri perfettu.
Dopu tanti anni di fari su mestieri, accuminciau a divintari
vecchiu, la saluti vinni menu, ci
accuminciaru li dulura e sforzi ni putia fari picca o quasi nenti.
Un sapennu stari cu li manu 'mmanu, si decidiu di pigghiarisi
un pezzu di terra a la parti, tantu a lu postu d'un fari nenti almenu si ia a svagari 'ncampagna.
Parlau cu Don Giuvanni chi era camperi di un pezzu rossu di
Trapani e si pigghiau tri tummina di terra scapuli a lu Cassaru a du passi di
lu paisi.
Un c'era tanta strata tra la so casa di via Normanni e la
terra, bastava scinniri la strata 'nfacci la “FIUREDDA”, arrivari a lu stratuni
e facennu quattru sbracchi già arrivava.
Lu patruni di la terra, era un pezzu accarruzzatu di la
politica stava a Trapani e lu camperi ci
lassau manu libera.
Soccu ci vulia mettiri ci mittia.
'Nti 'na punta di
terra c'era un gibbiottu cu un cannolu chi curria tuttu l'annu e sa latata la lassau pi metticci nanticchia
d'ortu e quattru favi a so tempu.
L'autru pezzu c'arristava la destinau a frutta e 'nta lu misi
di febbraiu accuminciau a chiantari lu beni di Diu.
Scavannu purpanii ci chiantau quattru pedi di piruna, quattru
pedi di pira, du pedi di varcoca, quattru pedi di amarena, du pedi di Zorbi e
vicinu la strata tri pedi di 'ncurunati e dui di situna.
Aranci u ni vosi mettiri, picchi a ditta d'iddu a lu Cassaru
si fannu airi chi un si ponnu manciari, ma du pedi di lumia li misi cantu cantu
dunni curria l'acqua di lu gibbiottu.
A lu tempu, o 'nta la 'nzalata o 'nta la sasizza arrustuta,
na lumia senvi sempri, chissu pinzava quannu dava zappunati pi fari li fossa.
A tuccari lu muru chi era a confini cu lu vicinu, ci misi na
filera di ficudinii chi a lu tempu ni putia cogghiri tri carretti.
Tra di iddu pinsava sempri : “SI VOGGHIU REGALARI QUTTRU
FICUDINII ALMENU L'AIU E LI DUGNU”.
Passau lu tempu e dopu na quattrina d'anni, l'arvuli crisceru
e Don Cicciu facennu li giusti proporzioni, cugghia la frutta, la mittia dintra
li panara e la so parti si la purtava a la casa.
A li primi di giugnu versu la fera di Santu Vitu, na matina
si susiu prestu e cu na canna a la
spadda si ni iu 'ncampagna a scuzzulunari la filera di ficudinia.
Versu la fini di ottobri li scuzzulunati si ficiru e lu
mitateri chi era liccu di si cosi, pinzannu chi eranu frischi pi lu stommacu,
si misi a manciari chi un ni la finiu chiu.
Lu capiu dopu chi avia abbuccatu lu lemmi, ma ormai un c'era
chiu nenti di fari e tra iddu pinsava: “SPERIAMU CHI DUMANI UN SUCCEDI NENTI”.
Mancu a dillu chi lu casu si verificau veramenti e quannu so
mugghieri capiu lu dannu chi avianu fattu li ficudinii s'allarmau pi chiddu chi
putia succediri.
Tuttu su materiali calatu sutta la troffa avia addivintatu na
balata, un muru di cimentu armatu chi mancu li bummi ci putianu, la panza
l'avia un tammurinu e 'ntipata com'era un putia mancu respirari.
Furzati ni fici tanti, ma un c'era versu di spurtiddari.
Pi darisi aiutu e fari chiu forza s'avia agguantatu puru a la
manigghia di la porta ma nenti successi.
La muggheri ni fici tanti di esperimenti, ci priparau l'acqua
cu l'addavuru, l'acqua cu la scorcia di lumia, lu fici assittari nta lu vacili
cu l'acqua cavuda pi vidiri si li vudedda s'asciugghianu , ma risultatu un si
ni vitti e la panza ci facia tantu mali.
Foru costretti a purtallu a lu spitali.
Lu Dutturi chi lu visitava un capennu bona la cosa ci
dumannava a lu malatu di quanti ficudinii s'avia manciatu e don Cicciu chi si
turcia tuttu pi lu duluri un putennu
parlari ci facia dui cu la manu.
Ma lu Primariu di lu spitali era cunfunnutu, 'nta un mumentu
si ripassau 'ntesta tutti li libbra chi s'avia studiatu a la scola pi circari
comu fari, ma un si pirsuadia e cu vuci ferma ci dissi a lu malatu: “A SA VIDI
CHI CU DU FICUDINI UN
S'ATUPPA”.
Lu malatu facennusi forza, anchi cu dulura, rispunniu
dicennucci:” NO DU FICUDINII, DU CARTEDDI”.
A la ditta di si paroli tuttu fu chiaru, lu dutturi arristau
'mpasimutu pi la quantità manciata, subbitu cumannau l'aiutanti di faricci un
beddu cristeri cu la buttigghia rossa e
pinsau : “ACCUSSI SI 'NSIGNA A BABBIARI
CU LI FICUDINII”.
Guglielmo Triolo
Nessun commento:
Posta un commento